Headlines

Comuna Nușfalău

Nuşfalău – în limba maghiară Szilágynagyfalu – este aşezat în vestul judeţului Sălaj, pe cursul superior al Barcăului – râul aparţinător bazinului hidrografic al Tisei – la o răscruce de drumuri importante, la o altitudine de 215 metri deasupra nivelului mării. Are o suprafaţă de 3670 hectare, iar numărul populaţiei – conform datelor ultimului recensământ al populaţiei din 1992 – era 3365 de locuitori, ocupând locul al treilea dintre aşezările rurale ale judeţului. Este locuit în mare parte de maghiari şi de religie reformată. Din anul 1968 este centrul administrativ al comunei formate din patru sate: Nuşfalău, Boghiş, Bozieş şi Birghez. Înaintea descălecării maghiarilor, pe teritoriul aşezării trăiau avari şi slavi. Prezenţa lor este dovedită prin necropolele tumulare (kurgani) din raza satului şi prin numeroase denumiri de râuri şi de aşezări: Crasna, Bistra, Cozniciu şi altele. Comuna noastră este situată pe lângă DN 1H, la 35 km de Zalău. Cel mai apropiat oraş este Şimleu Silvaniei, la 10 km.

Pagina de web: http://www.nusfalau.ro/

Top