Headlines

Comuna Varsolt

Comuna Vîrșolț, este situată în partea centrală a județului Sălaj, în arealul depresionar al Crasnei. Din punct de vedere administrativ, comuna Vîrșolț are în componență trei localități: Vîrșolt – sat reședință de comună, Recea și Recea Mică.

Atestările documentare ale celor trei localități datează din prima jumătate a secolului al XIV-lea.

Populația comunei număra la ultimul recensământ 2457 de locuitori. Din punct de vedere etnic populația prezintă următoarea structură: 32,35% români, 64,14% maghiari, 3,41% rromi și 0,1% alte naționalități.

Deși economia comunei este una predominant agricolă, cu o buna reprezentare a culturilor de câmp și a viței de vie, Vîrșolțul reprezintă centrul vital pentru susținerea economică și socială a marilor orașe ale județului Sălaj. Lacul de acumulare de la Vîrșolț, dat în folosință în anul 1975, asigură cu apă potabilă municipiul Zalău și orașul Șimleul Silvaniei. Acesta mai îndeplinește și funcția de regulator de debite pe râul Crasna, fapt ce a condus la înlăturarea riscului de inundații în aval de acesta.

Din punct de vedere turistic, comuna Vîrșolț este un areal extrem de atractiv. Oglinda de apă a Lacului Vîrșolț, manifestările prilejuite de culesul strugurilor, valoarea fondului construit și nu în ultimul rând ospitalitatea locuitorilor fac din această zonă o locație propice pentru petrecerea sfârșitului de săptămână.

Pagina de web: http://www.virsolt.ro/index.html

Top